Love Hate

Fie ne dam seama prea tarziu ce s-a intamplat cu adevarat, fie traim cu impresia ca asa trebuia sa se intample. Mda... Dupa ce pleaca, ramane golul, ramane imaginea ei langa tine, ramane parfumul, ramane regretul. Intotdeauna ramane regretul...

Putea sa fie si altfel. Putea sa vina. Era atat de simplu... Si conteaza. Conteaza pentru deciziile pe care le vom lua impreuna daca vom ramane unul cu altul. Conteaza pentru momentele de acum, in care ma gandesc ce bine ar fi fost daca ar fi aparut asa cum am sperat. Mi-am dorit sa vina. Din momentul in care m-a vrajit mi-am dorit sa vina. Dar nu a venit.

Ar trebui sa fie ceva sa ma faca sa ma simt mai bine. As fi vrut sa fie ea, acum, aici. Dar... Astept... un semn.... o voce.... un suras. Ma intind dupa el, dispare. Noapte.... si atat. Lacrimi.... nu mai sunt de mult. Si as fi vrut.... as fi vrut sa plang, sa urlu. Nu mai am..... nimic. S-a pierdut tot de la Alina incoace si am trait cu impresia ca totusi se poate..... si inca mai cred. Si inca mai spun "va rog nu-mi luati printesa mea". Degeaba.... Poate ca in sfarsit am realizat ca a plecat.... pentru totdeauna. Nu mai vine. As vrea sa spun acum ca ma simt mai bine ca am realizat asta. Dar as minti. Si sa mint m-am saturat. Mai ales sa ma mint pe mine....

Lumea o sa fie altfel? NU..... nu o sa fie decat ura si dragoste. Asa s-a creat lumea si asa se va termina. Pentru mine nu s-a terminat inca. Inca mai e dragoste si chiar si ura.... Inca mai vreau sa intrec ura. Sa iubesc mai mult decat sa urasc si sa fiu iubit mai mult decat sunt urat (si nu ma refer la partea estetica a cuvantului k stiu de mult cat de urat sunt :P ).

Ar trebui sa ma feresc sa nu urasc? De ce? Pentru a nu fi urat la randul meu? Oare nu trebuie sa fim urati si sa uram ca sa stim cu adevarat ce e dragostea? Parerea mea e ca ar trebui sa nu ne mai ferim de sentimentele evidente de ura si de dragoste pe care le ascundem undeva adanc sperand ca nimeni nu le va gasi si ca se vor pierde ca prin minune. Nu cred ca o sa se intample asa. Eu unul deja am ajuns sa imi aduc aminte de cate ori am urat pe cineva si am tacut din anumite motive. Si parca incep sa ma urasc pe mine pentru asta... ca nu am zis sau nu am facut nimic atunci.

Mi-ar placea sa fie macar cineva sa recunoasca si sa spuna ca am avut dreptate. Sa isi dea seama cat de mult ma iubeste sau cat de mult ma uraste si sa imi spuna. Chiar mi-ar placea. Si stiu sigur ca nu o sa fiu la fel de dezamagit ca atunci cand as afla ca am fost mintit si inselat.

Am ajuns sa trecem pe langa sentimente crezand ca se vor risipi. Trecem pe langa un cersetor si ne dam seama ca ne e mila si totusi alegem sa mergem mai departe. De ce? Credeti ca nu o sa fie acolo si maine? Poate ca da. Dar nu o sa stii niciodata de ce nu mai e acolo. Nu o sa stii niciodata de ce ajunsese asa si daca ai fi putut face ceva pentru el. E pur si simplu un cersetor pentru tine si nimic mai mult. Si nu se intampla sa treci pe langa el pentru ca ai fost invatat ca sunt niste betivi sau mai stiu eu ce. NU. Alegi singur sa treci pe langa el. Alegi singur sa ii dai maruntul din torpedou fara sa te uiti macar in ochii lui. Alegi singur sa il urasti pentru ca te face sa te simti prost pentru ca nu ai nici un ban sa ii dai.

Si asa va fi mereu. Si asa vom trai fericiti intr-un mizerabil mod pana la adanci batraneti.