Mai avem nevoie de adevar?

In fiecare an vad aceleasi filme si filmulete pe 22 decembrie. Tot degeaba. Nu imi explica si mie, omului prost de rand, ce s-a intamplat de fapt atunci. De ce au murit toti oamenii aia? Cine a inceput toata debandada aia? Cine e vinovat pentru tot ce s-a intamplat?
Stau si ma gandesc la toate familiile acelor oameni care au murit si imi dau seama ca ei se chinuie de atatia ani sa gaseasca raspuns la intrebarile astea. E cel mai greu lucru sa stii ca cineva drag tie a murit fara sa stii pentru ce. Poate ca nici el nu a stiut. A murit in van si acum e doar o cruce intr-un cimitir. O simpla cruce. Nici macar nu stiu daca e erou al revolutiei sau nu. Poate a trecut pe strada pur si simplu si a nimerit intr-o ploaie de gloante. Pentru ce a murit el? Ca sa spuna lumea la televizor in fiecare an ca a fost unul dintre cei care au luptat pentru libertatea tarii? Pe el l-a intrebat cineva inainte daca ar vrea sa fie erou martir ar revolutiei? Sau macar erou?
In fiecare an apare cate cineva cu dezvaluiri incendiare despre revolutie. Am ajuns sa ma uit cu asa sila incat ma gandesc ca o sa ratez adevarul. Poate ca cineva chiar spune adevarul. Suntem prea mici si neinsemnati ca sa ne bage cineva in seama si sa asculte intrebarile noastre. Suntem prea intoxicati ca sa se mai chinuie cineva sa ne explice sau chiar sa dovedeasca.
Parerea mea e ca nu o sa stim niciodata. Au murit niste oameni degeaba si nimeni nu plateste pentru asta. Cineva ar spune cu un zambet frumushel pe fata: "De vina a fost Ceausescu si a platit pentru faptele sale". Va multumim pentru acest simplu raspuns care ne lumineaza dintr-odata mintile noastre intunecate de mister atatia ani.

Poate ca....

Poate ca am stiut de la inceput ca nu e pentru mine.Poate ca as fi vrut sa nu am dreptate.Si inca mai vreau.Nu am vrut sa vad adevarul cand mi s-a spus in fata.M-am si facut de ras din cauza asta.Si tot n-am renuntat.Am mers inainte,vrand sa demonstrez ca se poate si ca ar merge.Dar nu aveam si nu am sa stiu.Era intr-adevar un risc pe care eram dispus sa mi-l asum.Dar ea nu avea nici o vina si daca ar fi iesit rau, ea ar fi avut de suferit mai mult.
Am vazut ca e indragostita.Am simtit.Mi-am dorit ceva ce era al altcuiva si ,acum ca am realizat asta, ma simt vinovat.Poate ca ar trebui sa renunt chiar acum.Oricum la asta ma pricep cel mai bine.Nu pot sa stiu ce vrea daca nu imi spune, nu pot sa stiu ce sa fac daca o sa ma intreb tot timpul daca ar deranja-o sau nu.Nu stiu.......
Poate ca as fi vrut sa fiu eu cel din melodia aia.Poate ca mi-am dorit si eu sa iubesc din nou.Poate ca am suferit prea mult fara sa imi dau seama si acum e prea tarziu sa o iau de la inceput.Poate ca.....

Lonely........

Ce forma aiurea de singuratate...Vorbesti cu o gramada de lume pe mess si tot singur te simti.Si mai nashpa e cand iti mai si zice cineva ca e cu o gramada de prieteni si tu incepi sa te uiti prin camera si te simti de parca ai fi intr-un film horror.Brrrrrrr.Exact cum ma simt eu acum.

Dar lasa ca eu sunt baiatul de treaba si ar trebui sa ma multumesc cu asta.Si chiar ma multumesc, dar nu doar cu atat.

Se intampla sa dau un sfat cuiva in sensul in care ar trebui sa nu se mai certe cu prietenii si sa ma sune dupa aia dintr-un bar sa imi multumeasca pentru sfat si sa ma salute din partea prietenilor lui cu care era in bar.Foarte sucks. :(

Poate ca nu sunt atat de sociabil pe cat ma laudam.Poate ca nu multi vor sa fie prietenii mei.Who can blame them?

Sa vorbim despre sarbatori

Familia reunita,urarile de bine, caldura casei, pomul de Craciun, ospatul :), cadourile, pupicii si , de ce nu,un pic de zapada.Toate astea fac sarbatorile magice.

Poate ca nu mai e la fel ca la inceput,dar Craciunul ramane o perioada in care stim sa ne bucuram de ce avem, sa uitam de ce nu avem si sa ne aducem aminte sa iubim cat de cat.

Imi place foarte mult sa ascult colinde pentru ca imi aduc aminte de cand eram copil si asteptam cadourile cu nerabdare,incercand sa stau treaz sa-l vad pe Mos Craciun.Trebuie sa recunosc ca as vrea sa mai cred si acum in El.

Sarbatori fericite la toata lumea!

Feelings :)

Cele mai adevarate peripetii.Un drum plin de surprize.:))
La plecare,un batranel mult prea incarcat de toate greutatile prin care a trecut lesina in fata mea fara timp de reactie (de doua ori).O senzatie de regret pe care o simt ma face sa ma gandesc daca ar trebui sa ma intorc din drum sau nu.Regret?De ce?Oare pentru ca nu am avut destul curaj sa stau fata in fata cu bunicul meu sa vorbes despre orice?Sau pentru ca stiu ca ar fi trebuit sa fiu acolo in ultimele lui momente?Mai conteaza acum?
Apoi, zapada care crestea vertiginos pe atat de mult pe cat ne apropiam de destinatie.Alta senzatie aiurea.Cand plecasem era totul inghetzat si gri.Acum totul era alb.Era un alb inspaimantator.Ma intrebam daca vom reusi sa ajungem.Si daca ma incurajam si imi spuneam ca o sa ajungem, ma intrebam apoi daca o sa ajungem inapoi.Foarte nashpa.
Apoi.... Apoi nu stiu.Toate cele intamplate pana atunci m-au facut poate sa nu mai inteleg de ce venisem.Asta si pentru ca ma asteptam la altceva.Totul se intamplase total diferit in mintea mea.Dar,bineinteles ca socoteala de acasa nu se potriveste niciodata cu cea din targ.Probabil si teama aceea (era posibilitatea sa ramanem prin tren toata noaptea la halul in care ningea) m-a facut sa nu pot sa fiu atent la detalii.
Apoi,terminand in acelasi ton in care am inceput (adica tot cu "apoi" :)) ),ajungand acasa, pot spune ca am inceput sa realizez ca totul a fost foarte ok.Ma dusesem cu un scop, sa ma tin de o promisiune, si asta am facut.